toată noaptea a gemut un pui de-arţar,
o ţinea tot în suspine şi oftat.
Înspre zori venii să văd ce s-a-ntâmplat.
L-am văzut lângă alee, era frânt,
îngâna încetişor şi trist un cânt:
"M-am născut ast-primăvară, încă-s mic,
m-am jucat cu stropi de ploaie doar un pic...
Aş fi fost un leagăn pentru rândunici,
aş fi fost o umbră-n veri pentru bunici,
pentru gâze aş fi fost loc de popas,
pentru păsări obosite - loc de mas.
În coroană-aş fi ascuns pe prichindei,
le-aş fi fost amic, iar ei - amicii mei,
dar aseară Victoraş m-a sugrumat,
într-o clipă a mea viaţă a curmat.
În curând, voi fi un lemn de pus pe foc,
dar am vrut să mai trăiesc, să mă mai joc..."
Voi cerca tulpina să i-o bandajez,
poate, reuşesc de moarte să-l salvez,
dar vă rog, pe Victoraş dacă-l zăriţi
despre-arţarul ce l-a rupt să-i povestiţi,
poate-l faceţi voi, cumva, să înţeleagă,
că nu numai lui îi este viaţa dragă.
